Inspirate din realitate

Uneori nu te costă nimic

M-am înscris la recensământ. În sensul în care m-am înscris să lucrez pentru primărie, în perioada recensământului, pentru că aveam eu niște ore libere în prima parte a zilei și pentru că eram în căutarea unui al doilea job.
Practic, stau la un birou și aștept să vină oamenii să îi ajut să completeze online formularele. Două zile, am făcut această activitate dintr-un fost sediu al DITLului. Oamenii nu prea vin. Nu pentru recensământ. În schimb vin să își plătească impozitele.
Deja am învățat că după clasicul „Bună dimineața!” să zic ” S-a mutat. Pe Morarilor 6!”. Azi mi s-a aprins un bec în minte și mi-am dat seama că îi pot îndruma pe cei care vin doar pentru a plăti spre MEGAul de lângă, explicându-le că pot plăti la aparatul de facturi, care se află în magazin.
Printre cei 5 rătăciți veniți pentru recensământ și cei 50 de oameni care au venit căutând DITLul a fost și o doamnă vizibil fericită la aflarea veștii că nu trebuie să se mai ducă 5 stații mai încolo, să caute noul sediul, putând să își plătească la Mega. A plecat veselă la Mega, s-a întors. Confuză.
Nu știa să folosească aparatul ăla. Iar doamna de la Mega nu a vrut să o ajute.
I-am zis că dacă mă așteaptă 3 minute, merg cu ea și îi arăt. Ceea ce am și făcut. Avea de plată 119 lei. Și la ea avea 2 hârtii de 100 de lei. I-am explicat că aparatul cu pricina nu dă rest și i-am sugerat să o roage pe doamna de la casă, să îi schimbe.
Doamna de la casă nu a vrut. I-am sugerat să cumpere o apă plată. A vrut să îmi cumpere mie o ciocolată. I-am explicat că eu sunt veșnic la dietă. Ne-am întors la ideea cu apa. Și s-a întâmplat următoarea treabă.
– DAAAAR CHIAR AȘA CREDEȚI CĂ SUNT PROASTĂ? NU V-AM SPUS CĂ NU VĂ SCHIMB?? CREDEȚI CĂ MĂ PĂCĂLIȚI CU O APĂ? DA CE E APARATUL LU’ MAMA DE ACASĂ ȘI PLĂTIȚI FACTURILE MELE??
I-am zis doamnei cu impozitul că mai e un magazin lângă și ar putea încerca acolo, că o aștept lângă aparat. I-au schimbat. Foarte repede. I-am plătit impozitul, și-a luat chitanța și m-a alergat ulterior cu 10 lei prin jurul magazinului. Pe care am observat ulterior că până la urmă mi i-a pus sub pachetul de țigări pe care îl aveam pe pervaz.
Eu din întâmplarea asta nu am înțeles un lucru. De ce să refuzi să ajuți pe cineva când nu te costă nimic? Sau te costă maxim o secundă din viața ta? Cat îți ia să schimbi 100 de lei? Și bine fie, nu vrei. Nu ai în nicio picătura de sânge empatia. Dar de ce țipi la un om în vârstă? De ce țipi pur și simplu la un om pe care nu îl cunoști?
M-am întors mai târziu să îmi iau un energizant. Știam că e 5,89 lei pentru că nu era primul pe ziua de azi, iar pe primul îl plătisem cu cardul și îmi rămăsese pe ecran notificarea cu suma. Pe al doilea nu l-am mai plătit cu cardul. L-am plătit cu cei 10 lei pe care mi-i dăduse doamna cu impozitul.
Doamna de la casă mi-a dat restul 4 lei. Și am rămas pe loc.
– Vă dau și bonul imediat.
– Și restul de rest, dacă îmi permiteți exprimarea.
– V-am dat restul.
– Îl vreau pe tot.
S-a uitat pe bon, mi-a mai dat 10 bani nervoasă, iar eu tot pe loc am rămas.
– Doamnă, vă spun sincer, eu nu știu dacă există monedă de 1 ban, dar presupun că există pt că dacă n-ar fi existat nu ați fi avut produse care necesitau acest rest. Și presupunând că există vă asigur că îi vreau. Pentru că la fel ca aparatul, acești bani nu sunt ai mamei dvs, de acasă. Sunt ai doamnei de mai devreme.
O să păstrez restul ăsta. În portofel. Așa ca idee.
În rest…despre doamna de la casă de la Mega, în cercul meu apropiat de prietene, am spune „avea m#ia lui Neli”.
Și nimeni nu place pe cineva cu m#ia lui Neli.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.